Unii oameni se întorc, alții pleacă pentru totdeauna



*

*

Unii oameni se întorc, alții pleacă pentru totdeauna

*

 Se întorc pentru că e greu să pleci atunci când iubești și uită cât de greu e să rămâi lângă un om care ți-a sfâșiat inima. Știu că iubirea adevărată vindecă, dar uită că un om care te-a distrus nu te poate repara.

*

Nu poți să schimbi un om. Poți, cel mult, să-i dai de gândit asupra unor aspecte. Dar dacă el nu vrea să se schimbe, nu o va face. Următoarele greșeli vor fi, de obicei, reluări, într-o formă sau alta ale celei dintâi. Și nu, nu doare mai puțin pentru că știi la ce să te aștepți. Tocmai pentru că nu știi. Dacă erai conștient, nu te-ai fi întors.

*

Nici măcar nu-i vorba despre iubirea pentru celălalt aici, ci de iubirea pe care ți-o porți ție. Nu poți să te abandonezi total în favoarea altuia și să speri că va fi bine. Pentru că nu o să fie. Și va durea, de fiecare dată, din ce în ce mai tare. O dată ce un om îți pierde încrederea, e dificil, dacă nu imposibil să ți-o recapete. Chiar dacă vrei să crezi că lucrurile vor merge bine de acum înainte. Chiar dacă ești suficient de curajos încât să stai și să lupți.

**

*

Curajoși sunt acei oameni care se întorc, dar puternici sunt cei care pleacă pentru totdeauna

*

*

Curajul e o virtute doar atâta timp cât nu o faci din teribilism. Iar să-ți inima și să o dăruiești unui om care te-a frânt, e mai degrabă prostie decât orice altceva.

*

Da, e greu să te reconstruiești după o despărțire. Dar nu-i oare la fel de greu și să rămâi lângă un om cu riscul că următoarea dată va durea mai puțin? Fă-ți curajul și pleacă pentru totdeauna. Iar dacă omul tău îți merită eforturile, cândva vei știi. Dar până atunci, te rog, promite-mi că nu lași nostalgia trecutului să pună stăpânire pe tine într-atât încât să te întoarcă din drum.

*

*

Și nu uita: ai plecat pentru că nu erai fericit. Și ce alt motiv cântărește mai mult în viața ta decât propria-ți fericire?

*

*

Dacă îți place Blog pentru suflet, sunt convinsă că vei fi fericit să afli că în 2016 am lansat romanul meu de debut: Cronica unei despărțiri. O poveste cu gust dulce-acrișor despre prima iubire, etapele unei despărțiri și cât de mult greșim uneori din iubire. Poți afla mai multe despre carte AICI.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

6 comentarii pe “Unii oameni se întorc, alții pleacă pentru totdeauna

  1. Dela Iovan on said:

    cita dreptate ai……cred ca multi au trecut prin aceste experiente dar putini recunosc….oricum ma intreb cine e fericit 100% sau e cazul de a explica ce e fericirea pt fiecare….o seara frumoasa!!!!!

  2. Feriricea e relativa….putini cunosc cu adevarat ce e fericirea si putini sunt cei care sunt fericiti cu adevarat.Felicitari pentru romanul ”Cronica unei departiri” !!

%d blogeri au apreciat: