Mi-a fost teamă să plec pentru că nu voiam să te știu fericit fără mine



 

Mi-a fost teamă să plec pentru că nu voiam să te știu fericit fără mine.

 
E ceva vreme deja de când am învățat să trăiesc fără oamenii pe care îi iubesc. E o chestie de adaptare, presupun. Iar acum îmi stă în fire să neg. Știu să zâmbesc fals, să mă prefac, să-mi ocup timpul cu fel și fel de lucruri, să fiu în fiecare seară în oraș, în compania oamenilor, chiar dacă întotdeauna îți șopteam că aș toate astea pe o noapte cu tine.
 

Ai fost diferit. De lângă tine mi-a fost teamă să plec

Nu am putut să mă rup natural. Am trasat o linie imaginară și am spus ”până aici” ca mai apoi să o șterg, de fiecare dată când o încălcai cu grosolănie. Inima mea e plină de ștersături și, știi și tu, urmele rămân. Scrijeleam adânc deadline-uri de parcă ai fi fost un proiect pe care mă chinuiam să-l duc la bun sfârșit. Nu azi, mâine voi avea mai mult timp. Nu voi pleca acum, mai pot ierta o dată… și încă o dată… și de o sută de ori, poate. Pentru tine orice, știi cum îți spuneam?
 
Te-am mințit mult. Ți-am spus că m-am întors pentru că mi-era teamă să trăiesc fără tine. De fapt, nu voiam să te știu fericit fără mine. Egoista dracului, pun pariu că o să-ți șoptești. Aș fi putut să trec peste. Și da, m-ar fi ajutat să te știu înnecat în alcool și pierdut printre vise cu noi. Mi-ar fi plăcut să mă suni în miez de noapte și să mă înjuri că ți-am făcut inima zob. Mi-ar fi plăcut chiar să o arzi aiurea cu femei dubioase pe care să le părăsești după o noapte.
 
Dar tu ai tăcut. Nu știu dacă din demnitate sau din rușine, dacă nu ți-a păsat că am plecat sau n-ai vrut să aflu niciodată că și tu ești om, că și tu suferi, că plângi, spargi, lovești sau cum altfel îți manifești tu durerea. Ți-a reușit, ce să zic. Jos pălăria, iubitule, că mi-ai rămas agățat în gânduri. Mi-ai părut mai puțin vinovat. Așa că am luat vina asupra mea. Și mi-am zis: nu-l pot părăsi pe omul ăsta. E vina mea, mereu a fost vina mea.
 

E egoism? Dragoste? Boală?

Nu știu. Doar că n-am putut să plec definitiv. M-am întors de fiecare dată. Uneori din gânduri, alteori din fapte. Ce ironie! Mi-ai dat drumul, dar m-am încăpățânat să-ți rămân alături. Ai așteptat cuminte să-mi dau seama că greșesc. Sau poate tu greșeai?
 
În momentele în care nu mă gândesc la tine ca la omul pe care-l iubesc cel mai mult din lume, te urăsc. Pentru că ai ținut morțiș să-mi arăți că tu poți trece peste povestea noastră indiferent de momentul în care eu voi decide să-i pun punct. Și, defect vechi de când lumea, aș putea spune, n-am suportat niciodată să știu că omul pentru care eram gata să mor, nu ar fi murit fără mine.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Un comentariu pe “Mi-a fost teamă să plec pentru că nu voiam să te știu fericit fără mine

  1. Andreea Dragos on said:

    Simt de parca am scris eu aici… <3

%d blogeri au apreciat: