Mi-a fost teamă să plec pentru că nu voiam să te știu fericit fără mine



 

Mi-a fost teamă să plec pentru că nu voiam să te știu fericit fără mine.

 
E ceva vreme deja de când am învățat să trăiesc fără oamenii pe care îi iubesc. E o chestie de adaptare, presupun. Iar acum îmi stă în fire să neg. Știu să zâmbesc fals, să mă prefac, să-mi ocup timpul cu fel și fel de lucruri, să fiu în fiecare seară în oraș, în compania oamenilor, chiar dacă întotdeauna îți șopteam că aș toate astea pe o noapte cu tine.
 

Ai fost diferit. De lângă tine mi-a fost teamă să plec

Nu am putut să mă rup natural. Am trasat o linie imaginară și am spus ”până aici” ca mai apoi să o șterg, de fiecare dată când o încălcai cu grosolănie. Inima mea e plină de ștersături și, știi și tu, urmele rămân. Scrijeleam adânc deadline-uri de parcă ai fi fost un proiect pe care mă chinuiam să-l duc la bun sfârșit. Nu azi, mâine voi avea mai mult timp. Nu voi pleca acum, mai pot ierta o dată… și încă o dată… și de o sută de ori, poate. Pentru tine orice, știi cum îți spuneam?
 
Te-am mințit mult. Ți-am spus că m-am întors pentru că mi-era teamă să trăiesc fără tine. De fapt, nu voiam să te știu fericit fără mine. Egoista dracului, pun pariu că o să-ți șoptești. Aș fi putut să trec peste. Și da, m-ar fi ajutat să te știu înnecat în alcool și pierdut printre vise cu noi. Mi-ar fi plăcut să mă suni în miez de noapte și să mă înjuri că ți-am făcut inima zob. Mi-ar fi plăcut chiar să o arzi aiurea cu femei dubioase pe care să le părăsești după o noapte.
 
Dar tu ai tăcut. Nu știu dacă din demnitate sau din rușine, dacă nu ți-a păsat că am plecat sau n-ai vrut să aflu niciodată că și tu ești om, că și tu suferi, că plângi, spargi, lovești sau cum altfel îți manifești tu durerea. Ți-a reușit, ce să zic. Jos pălăria, iubitule, că mi-ai rămas agățat în gânduri. Mi-ai părut mai puțin vinovat. Așa că am luat vina asupra mea. Și mi-am zis: nu-l pot părăsi pe omul ăsta. E vina mea, mereu a fost vina mea.
 

E egoism? Dragoste? Boală?

Nu știu. Doar că n-am putut să plec definitiv. M-am întors de fiecare dată. Uneori din gânduri, alteori din fapte. Ce ironie! Mi-ai dat drumul, dar m-am încăpățânat să-ți rămân alături. Ai așteptat cuminte să-mi dau seama că greșesc. Sau poate tu greșeai?
 
În momentele în care nu mă gândesc la tine ca la omul pe care-l iubesc cel mai mult din lume, te urăsc. Pentru că ai ținut morțiș să-mi arăți că tu poți trece peste povestea noastră indiferent de momentul în care eu voi decide să-i pun punct. Și, defect vechi de când lumea, aș putea spune, n-am suportat niciodată să știu că omul pentru care eram gata să mor, nu ar fi murit fără mine.
*
*


*

*

Dacă îți place Blog pentru suflet, sunt convinsă că vei fi fericit să afli că în 2016 am lansat romanul meu de debut: Cronica unei despărțiri. O poveste cu gust dulce-acrișor despre prima iubire, etapele unei despărțiri și cât de mult greșim uneori din iubire. Poți afla mai multe despre carte AICI.


Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Un comentariu pe “Mi-a fost teamă să plec pentru că nu voiam să te știu fericit fără mine

  1. Andreea Dragos on said:

    Simt de parca am scris eu aici… <3

%d blogeri au apreciat: