Am pierdut persoane dragi pentru că eram prea orbi



Am pierdut persoane dragi pentru că eram prea orbi să vedem cât de mult însemnau. Am lăsat să plece din viața noastră fix pe acei oameni pe care i-am iubit din toată inima.

*

Doar celor mai norocoși dintre noi li s-a dat șansa să îndrepte răul făcut. În timp ce restul se mint că au învățat ceva de acolo. Deși probabil că o să mai piardă cel puțin încă pe cineva din aceeași prostie: pentru că sunt prea obosiți să lupte pentru fel și fel de nimicuri de care au nevoie zilnic ca să mai aibă energie să lupte și pentru un om care este deja al lor.

*

Incendiile nu se sting cu o găleată de apă. Ne despărțim prea rar din motive ce țin de o izbucnire de moment. O iubire puternică și o legătură strânsă nu sunt ucise de o noapte în care am adormit supărați unul pe altul. Și tocmai de asta ne imaginăm că supărarea va trece sau că iubirea e mai puternică decât orice ceartă.

*

Și da, iubirea poate rezista unei nopți în care ați adormit supărați unul pe altul și chiar și mai multor greșeli. Dar știi ce-i este fatal, cu toate astea? Obișnuința. Starea aceea în care devine mai firesc să ne aruncăm reproșuri, nu să ne spunem vorbe frumoase. Iubirea celuilalt pentru tine moare fix în momentele alea în care până și tu te gândești că situația asta ține de prea mult timp.

*

Despărțirile cele mai dureroase nu sunt cele bruște, ci cele pe care le anticipezi. Când, fără să vrei, te gândești din ce în ce mai des că ai vrea să iei o pauză. Când obosești să te cerți și apare în minte gândul că ar trebui să îndrepți cumva lucrurile, dar îți lipsește voința pentru asta. Ar trebui să privești la omul tău și să-i spui: suntem doi proști care se iubesc, dar care pun orgoliul în fața sentimentelor. Dar taci. Pentru că de ce să o spui tu?

*

Ne dăm peste cap în primele luni să facem totul să fie cât mai frumos. Suntem romantici, imprevizibili, spontani, înțelegători. Apoi ne obișnuim. Și știm că persoana de lângă noi nu ne iubește pentru că suntem într-un fel, ci pentru că suntem noi, pur și simplu. Așa că ne oprim. Și ne permitem să fim ceva mai egoiști sau geloși sau arțăgoși. Pentru că, nu-i așa, el știe că îl iubești chiar dacă țipi cam des. Și ea știe că nimic nu s-a schimbat în inima ta chiar dacă nu-i mai spui aproape deloc cât de importantă este pentru tine.

*

Îl/o iubești? Arată-i asta! Cu riscul de a fi penibil/ă. Pentru că, lasă-mă să-ți spun un secret, niciodată o dovadă de nebunie nu este penibilă în fața omului care te iubește. Nu te mai complace în situația că va mai merge și așa încă o perioadă bună de timp. Și nu uita să te joci, să râzi, să spui în gura mare te iubesc. Pentru că, în fond, despre asta este iubirea: momente unice.

*

Pentru omul pe care-l iubești trebuie să lupți în fiecare zi. Nu o săptămână, trei luni, cinci ani. În fiecare zi. Să-i spui că îl iubești și să o dovedești prin fapte. Într-o iubire nebună, ridicolul nu există. Mai fă ceva atâta timp cât încă se poate. Și nu te resemna! Suntem prea mulți noi, cei care am pierdut persoane dragi pentru că eram prea orbi să vedem cât de mult însemnau. Nu te mulțumi să faci la fel.

*

*

Îți place Blog pentru suflet? Sunt convinsă că vei adora cartea Cronica unei despărțiri cu autograf și dedicație personalizată.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: