M.



     Când l-am cunoscut, M. era copil. Un copil în pielea unui bărbat, dar totuși un copil. Tot ceea ce făcea sau spunea mă trimitea cu gândul la gafele unui puști. Avea, desigur, și mult din drăgălășenia acelei vârste a de ce-urilor. Pe M. nu puteai să te superi, indiferent ce-ți spunea sau ce-ți făcea. Se scoatea cu un zâmbet, credea el, cuceritor. Dar, mai mult decât orice, îmi plăcea felul în care mirosea: dulceag, a nesiguranță și îndrăgostire.

     M. vorbea continuu despre oamenii care se prefac a fi cu totul altceva. Sau altfel spus, vorbea mult despre el fără să-și articuleze propozițiile cu predicatul deloc necesar. Și povestea de ți-era mai mare dragul despre toate femeile care l-au dezamăgit. Și mi-a venit așa o poftă – cum îți vine pofta de-o înghețată într-o zi rece de noiembrie – să-l iubesc. Așa că l-am prins de mână și-am pornit a alerga prin sufletul meu. Alergam ba din trecut în viitor, ba înapoi în prezent și tot așa. Uneori, ne învârteam în cerc. Să fiu sigură că a văzut și-a înțeles. I-am turnat pe gât otrăvurile suferințelor mele, temerilor mele, visurilor mele, iubirilor mele. Și el, ca un băiat cuminte ce era, le-a înghițit pe toate, fără obiecții deși știam eu bine că trebuie să-l fi usturat gâtul de-atâta otravă câtă i-am turnat pe gât. Stop n-ar fi zis el, dar m-am oprit eu cu două picături înainte să se-nnece și să verse tot. L-am bătut pe spate grijuliu și i-am declarat: Am un chef să te iubesc, M. Cum ai poftă de-o înghețată într-o zi rece de noiembrie. Când știi că-i cel mai nepotrivit moment, da’ totuşi n-ai ce-i face așa că dai fuga la supermarket și cumperi înghețata aia.

     M. studia botanica și avea impresia că și inimile frânte sunt, ca toate celelalte structuri, conglomerate de celule. N-avea el habar că sentimentele nu poți să le diseci și să le studiezi sub lupă. Credea el că, așa cum ai lua o frunză, și-ai încerca să vezi din ce e ea alcătuită, tot la fel poți diseca și-o inimă. Greșești, M., aș fi vrut să-i zic. Inimile nu-s alcătuite din țesuturi și celule, ci din povești auzite și trăite, țineri de mână care vor rămâne eterne, oameni care le-au modificat structura. Dar am tăcut. Fiindcă mi-era atât de drag și-aveam așa un chef să mă-ndrăgostesc de el încât mi s-a părut inoportun să-l contrazic în vreun fel.

      Dar M. s-a speriat și-a fugit mai înainte să pot eu măcar încerca să-i explic toate astea. De ce, nu prea știu bine nici măcar acum. Cine știe ce i s-o fi părut lui! Sau mi-o fi fost băiatul prea talentat la analiză și mi-o fi studiat inima sub microscop atât de amănunțit de-a priceput că nu mai e loc și pentru el acolo. Și mi-a zis, fix când ședea în pragul ușii: Tu îți trăiești trecutul cum își trăiesc alții prezentul. Cu patimă.

     Avea dreptate M. Eu sunt suma tuturor bărbaților pe care i-am iubit nebunește, a tuturor prieteniilor care m-au dezamăgit profund, a cărților care mi-au răpit nopți de somn. Scheletul meu nu-i alcătuit din oase, ci din amintiri și nostalgii. Am nostalgia trecutului, pe-a prezentului și pe-a viitorului. Trăiesc mai mult în mintea mea decât în realitate. Iubesc pătimaș oameni cu care n-am mai vorbit de ani de zile. Mă îndrăgostesc de străinii pe care-i observ prin metrou sau prin parcuri. N-am să fiu niciodată femeia unui singur bărbat, ci a lui, a tuturor celor dinainte și a celor care îi vor urma.

     Nu-știu-să-tră-iesc-pre-zen-tul, M., aș recunoaște răspicat, silabisind fiecare cuvânt, dacă l-aș avea acum în față. Dar am vorbit serios când ți-am spus că te-aș fi iubit. Nu pentru ceea ce erai tu, ci pentru ceea ce vedeam eu în tine. Nu bărbatul care te credeai, ci copilul care erai în realitate. Aș fi vrut să te văd crescând lângă mine, să-ți umplu Bucureștiul și inima de mine într-atât încât, dacă ne-am fi despărțit vreodată, să nu mai aibă alta loc în ființa ta. Aș fi vrut să te fac să înțelegi că atunci când un om îți intră atât de puternic sub piele, nu mai există cale de întoarcere spre cel care ai fost înainte de el. Aș fi vrut să înțelegi de ce și cât îl iubesc și abia apoi să încep să te iubesc pe tine. Te-am vrut, M. Cu tot cu timiditățile tale și cuvintele mele, prea mari pentru un început de iubire. Dar, așa cum ți-am spus la un moment dat, eu nu pot iubi decât un om pe care îl admir profund. Ce aș fi vrut să descoperi tu, era că eu cel mai mult admir bărbatul care își iubește femeia în toate stările ei de agregare. Doar că am uitat că tu erai doar un copil.

sursă foto


*

*

Dacă îți place Blog pentru suflet, sunt convinsă că vei fi fericit să afli că în 2016 am lansat romanul meu de debut: Cronica unei despărțiri. O poveste cu gust dulce-acrișor despre prima iubire, etapele unei despărțiri și cât de mult greșim uneori din iubire. Poți afla mai multe despre carte AICI.

*

*

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: