Trebuia să mă iubești – scrisoare de despărțire



trebuia să mă iubești

Astă-seară să știi că n-am chef să-ți mai explic. Nu! Astă-seară îmi lepăd veșmântul de doamnă și arunc cu reproșuri. De ce așa? Pentru că m-am săturat. M-am săturat să-ți spun și să-ți arăt cum, unde și cât greșești. M-am săturat să îndrept lucrurile, să vin să te îmbrățișez strâns când tu strigi la mine să plec dracu din fața ta. Dacă ai chef să-ți arunci fericirea la gunoi, foarte bine, fă-o! Pentru că de data asta am să stau pe margine și am să te privesc cum te distrugi.

Și încă ceva…

Ar fi trebuit să mă iubești, prostule! Ar fi trebuit să mă iubești pentru că te-am acceptat atunci când nimeni nu a făcut-o, pentru că am avut curajul să văd dincolo de aparențe, să cred că ești un om bun care acționează într-un anume fel pentru că îi e teamă să nu fie rănit.

Ar fi trebuit să mă iubești pentru totdeauna pentru că eu ți-am dăruit totul încă de dinainte să-mi spui că îți dorești ceva de la mine. Ar fi trebuit să mă iubești de două ori mai mult decât mine pentru că nu am renunțat, chiar dacă nu meritai să lupt. Mi-am spus mereu că meriți să-ți acord a doua șansă.

Trebuia să mă iubești, nu să mă alungi, căci eu ți-am șters lacrimile de-atâtea ori, deși aș fi putut foarte bine să te renunț la tine. Trebuia să-mi dăruiești totul pentru că am pus fericirea ta pe primul loc, nu pe-a mea. Căci de fericirea noastră comună a fost vorba prea puțin în timpul ăsta.

Trebuia să mă iubești pentru că am fost acolo de fiecare dată, indiferent că erai fericit, trist, singur, rănit sau dezorientat. Trebuia să mă iubești pentru că eu te-am iubit de la început, fără condiții și cereri. Abia acum am curajul să-ți spun să mă iubești. De fapt, nu. Am curajul să-ți spun că ar fi trebuit să mă iubești.

Și tu ce-ai făcut în schimb? M-ai îndepărtat de tine. Te-ai retras atunci când ți-am cerut să vorbim despre problemele pe care le aveai și m-ai îndepărtat atunci când am vrut să te îmbrățișez. Mi-ai strigat să plec când ți-am spus că îți mai acord o șansă. Te-ai încăpățânat să alungi femeia care te iubea și pe care o iubeai. Și nici măcar nu știu dacă ai făcut-o din orgoliu sau din prostie.

Să nu te mire că ai să mă cauți de-acum și până la final în toate femeile pe care le vei cunoaște. Să nu te mire că vreau să plec și nici că de data asta e definitiv. Să nu te mire că mi-am făcut bagajele și nici că am luat toate lucrurile pe care ți le-am dăruit. Oricum nu de ele te vei lovi peste ani, ci de amintirea mea, mai vie ca oricând.

Iar dacă mai aveai vreun dubiu, țin să te lămuresc: mă iubești, prostule! Cu tot sufletul tău. Și nu plec pentru că n-aș ști asta, ci pentru că m-am săturat să mă uit la tine cum îți arunci fericirea cu ambele mâini. Am obosit să încerc să te salvez, se vede că nu-s făcută pentru asta. Iar peste ani, probabil, voi fi fericită cu altcineva. Dar asta nu înseamnă c-am să uit. Îmi voi aminti mereu cât ar fi trebuit să mă iubești tu de mult.

Pentru a afla cele mai mici prețuri la cărți și ofertele lunii, vizitează pagina Promoții la cărți.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: